Of viata mea

Marti a fost ziua mea. Mi-am cumparat un parfum numit Not a Perfume si am primit cadou un cos (de la Dumnezeu, s-o fi gandit ca e cazul sa comemoreze si el prin ceva).

oare deranjeaza pe cineva ca in momentul asta sunt copia unei copii unei copii?

Singuri la parinti

Am vazut primul exemplu in copilarie: copii care ieseau in fata blocului cu borcanul de Nutella pe vremea lui Ceausescu si nu dadeau bineinteles la nimeni, copii care chinuiau caini si pisici in feluri inimaginabile.

De atunci nu incetez sa vad.  Ura fata de tot ce e diferit – homosexuali, negri, evrei, oameni in carucior cu rotile, batrani in autobuz. Prieteni, rude, oameni care ar trebui sa te iubeasca neconditionat, iti hacuiesc viata fara un fir de remuscare.  Cei in care ar trebui sa ai incredere nu mai prezinta nicio incredere. Chiar si micul egoism de salon, de ce nu – pui muzica pe care numai tu o asculti, monopolizezi discutia cu crasa nonsalanta  pe subiecte complet neinteresante pentru ceilalti.

Nu ma revolta egoismul ala asumat, “da, stiu, iti fac rau, dar asa sunt eu, te ranesc pentru ca asa vreau” ci raul facut cu seninatate si inocenta, care raspunde la revolta ta cu sprancene ridicate si cu un ingaimat “Nu mi-am dat seama”. Oamenii care nu stiu ca au gresit nu isi vor cere scuze. Dupa ce te-au bagat in groapa, ti vor arunca un pumn de pamant pe sicriu si vor spune “saracul, pacat de el, ca era om bun”.

Lipsa de empatie — lipsa capacitatii de a te pune in locul celuilalt. Lipsa de imaginatie, in definitiv.  Imposibil sa se imagineze in pielea celuilalt, imposibil sa conceapa ca altii simt diferit, convinsi ca ce nu e spus nu exista.

O fi ca si cand iti lipseste o mana? Poti sa condamni un orb fiindca nu vede culorile?

 

05:00

“It was a pretense. In pretense sitting at tables, drinking and eating in pretense.”

Plutesc. In raul asta plutesc ca un inecat, ma agat de cate o crenguta si ii infig unghiile in carne, de frica sa nu ma scufund. Ar fi trebuit  sa ma las dusa de curent la inceput, dar e tarziu, am ramas mult in urma.

Am avut luni toata ziua impresia ca vazusem saptamana trecuta un film frumos, usor trist, dar minunat de frumos, din cel care te face sa plangi in hohote, fiindca iti topeste sufletul. Chiar l-am cautat pe calculator fiindca nu imi aminteam cum se numeste, dar nu era. Il stersesem? iarasi visasem? Nu nu  nu cred ca visasem, era adevarat, numai ca nu era un film , era o clipa fara nicio stirbitura,  perfecta in libertatea ei, un loc in care nu era necesar sa fii, sa pretinzi c  esti altceva. Mor cate putin in fiecare zi, gradat , gandindu-ma la locul ala, stiu unde este si poate e usor, poate ar trebui sa intind doar mana. As putea sa o intaind, ar trebui sa   il prind si sa il strivesc, si sa plutesc in continuare. Asa se face   asa trebuie, nu cinic, doar implacabil, e in firea lucrurilor, inevitabil. Dar mi-e frica, imi infig unghiile in propria carne si mor cu pasi masurati.
Astept.

House-tripping

Anul trecut vroiam sa-mi iau casa si am vizitat vreo 20 de case vechi. Imi plac casele vechi nerenovate, vroiam sa iau una si sa o restaurez.

Intotdeauna am stiut cum trebuia sa arate, le comparam cu o casa pe care o vazusem cand eram mica si in care am stat vreo saptamana, pe la 10 ani. Avea un gard arcuit cu model ca o lalea, iar toate camerele aveau ferestre mari cu trei canaturi din lemn. Era cred din piatra, oricum, ceva greu si gri, rece. Curtea era umbrita si arata cam parasita, cu o vita de vie uscata, fara flori si parca cu pamant batatorit pe jos, de trebuia sa merg in cizme de cauciuc. Dar una din camere avea o fereastra care dadea in spate, spre un gazon frumos, verde verde si tuns militareste. Fereastra avea un pervaz tot din piatra pe care mi-am scrijelit eu initiala si daca te aplecai vedeai si a doua fereastra, pe pervazul careia era un cactus din ala cu partea de jos verde si cu cea de sus rosie. De fiecare data ma intrebam cum naiba au reusit sa il creasca asa, colorat.

Casa era veche de tot, cu multe camere si doua scari catre etaj, dar mie imi placea holul mic. Holul l-am descoperit din intamplare, a fost ca o aventura. Urcai pe scara principala, treceai pe langa un sir de camere si apoi coborai pe a doua scara, mai in lateral, care dadea intr-o alta aripa, ascunsa, la parter.  Pe holul asta pe care nu trecea nimeni  era un cufar foarte mare din lemn, in care imi placea sa scotocesc, desi nu mai stiu exact ce continea.  Nu eram totusi singura, ceilalti stateau in sufrageria din fata, dar eu nu imi amintesc decat momentele in care ma jucam singura. M-am jucat in casa aia singura zile intregi, nu ma plictiseam, era cam tot pe vremea asta, nici cald nici frig, soare afara care se vedea frumos prin perdele. Mai intra cate o musca si trecea pe langa mine in drum spre cine stie unde, dar in rest era liniste, se auzeau pasarile din pomul de vizavi.

Azi noapte am visat casa, eram cu cineva drag si stateam in fata scarii mari. Incercam sa-i explic despre holul ascuns si despre cum intra lumina prin perdele cand aveam eu 10 ani. In momentul ala m-am trezit. In intuneric si cu ochii inchisi, vedeam inca soarele prin perdele si ma gandeam ce frumos ar fi sa mai vad casa aia o data. Stiu ca apartinea unei matusi din… Bucuresti.

Exact atunci m-a lovit realizarea ca de fapt casa nu exista! Nu a existat. Nu avea cum sa existe. Nu am si nici nu am avut vreo matusa in Bucuresti, de fapt nu am avut nicio matusa, punct. Nu putea sa fie nici una din matusile tatei, care stateau in Oradea pe vremea aia. La 10 ani eram in orasul meu natal, in clasa a treia, probabil a fost o primavara simpla, copilareasca, cu scoala si stat prin fata blocului, uneventful. Cu cat gandeam mai lucid, cu atat imi dadeam seama ca fabulasem, visasem, nu stiu. Toata casa era complet ireala, iar eu o luam constient si real ca etalon pentru cea pe care vroiam sa o cumpar anul trecut. O casa  din vis, dar care pentru mine era o amintire la fel de clara ca orice amintire din copilarie, stiam sigur ca m-am jucat in ea o saptamana intreaga cand aveam 10 ani.

Faţă în faţă

Mi-am amintit de o pânză pe care am văzut-o la galeriile Ufizzi din Florenţa astă vară. Era expusă în secţiunea cu pictori caravagişti şi vizitatorii îi aruncau o privire în treacăt, în drumul spre Bacchus al lui Caravaggio, expus în aceaşi sală.

A pictat-o Artemisia Gentileschi, pe la 1600.

Nu am înţeles atunci de unde satisfacţia asta complet sadică cu care Judith înfige sabia cu o singură mişcare parcă, până în plăsele. De unde energia, adrenalina, toată furia reprimată care în sfârşit explodează.

Spre comparaţie, în mult lăudata pânză cu acelaşi subiect a lui Caravaggio himself, Judith arată ca o donşoară fină, scârbită de rezultatul pocnirii unui gândac cu un ziar făcut sul, iar Holofern, sictirit de atâtea fiţe, parcă se înfige singur în sabie. Servitoarea se gândeşte evident la masa de prânz.

Caravaggio e plictisit, un şcolar care îşi face tema pentru acasă, poate a convins un prieten să îl ţină de vorbă în timp ce lucra, mai râd puţin, mai o gură de vin, mai o trăsătură de pensulă, apoi o să iasă în oraş la cârciumă, adevărata distracţie, prieteni, băutură. Mai ai mult din pictura aia, că e târziu?!

Artermisia e singură în atelier – nu suportă să i se uite cineva peste umăr în timp ce pictează, nu vrea ca lumea să o vadă, doar a spus tuturor până acum că e ok, că e bine. Şi na! şi na! încă o trăsătură de pensulă, apăsată, mori! mori! mori în sfârşit! Sânge! Şi linişte, în sfârşit.

Se pare că am avut dreptate, Wikipedia bârfeşte că Artemisia a fost violată, iar apoi, la procesul împotriva violatorului, torturată, i s-au strivit degetele să-şi recunoască minciuna.

Caravaggio picta cu sensibilitate, deşi a fost un bad boy – făcea urât la beţie, chiar a ucis un om într-o bătaie de stradă. Dar poate când se trezea uita totul, începea o altă zi de muncă.

Nu ştiu dacă e mai bine să fii lucid sau să uiţi. Şi nu ştiu nici pentru cine.

Picnic pe margine

Mi-am facut prostul obicei sa stau la serviciu vreo 2-3 ore peste program. Mai rezolv si cate o chestie doua, mai trimit un e-mail cand imi amintesc ca trebuie, dar in principal citesc cele cateva putine bloguri interesante sau ascult muzica sau stau pe twitter. Fumez in fata calculatorului, stingand tigarile in cana de cafea de azi  dimineata, cu suprema nonsalanta (eufemismul meu preferat pentru nesimtire), fara sa ma gandesc la saraca madam Silvia, doamna noastra de serviciu. Zic doamna fiindca nu i-am vazut vreodata o grimasa de “lua-v-ar dracu’ de ingalati” de cand ne face primavara in birou in fiecare dimineata. E si asta un act de creatie. [Insert aberatii despre femeia de serviciu = creator here].

Si ce frumos incepuse, cu planuri, cu energie, cu dat demisia din postul ala caldut, cu hei-rup, faci da’ faci pentru tine, esti pe picioarele tale si poti sa scuipi seminte in cap lumii.

Whatever. Iarasi, iarasi entropie. Orice sistem inchis se duce naibii, timp sa fie. Teoria asta poate fi aplicata la orice, la fel ca semiotica.

Imi plac barbatii care zic ca nu inteleg femeile. Femeile  pot fi intelese foarte simplu prin semiotica. Expeditor, destinatar, continutul mesajului si context. La fel ca orice alt mesaj, de fapt. Singura chestie e sa vezi corect contextul. Aye, there’s the rub.

Whatever. M-am saturat sa fiu cutia de rezonanta a tuturor. Este ingrozitor sa ai o capacitate mare de empatie, ajungi sa absorbi pe cei din jur, da, poate evoluezi daca absorbi pe cine trebuie, dar unde e matrita originala? Te simti la un moment dat protagonista dublu-capsata dintr-un film cu Bela Lugosi in rol principal.

Ma intreb daca se pot inchiria case simple undeva in varful unui deal cu niste pomi. Mi-as lua niste carti si chestiile de pictura si as zace pe un sezlong vreo saptamana, daca nu un an, schimband in gand idei cu oameni transformati in litere, poate aratandu-le un tablou fara sens pe care tocmai l-am pictat, pe fond de asta:

(A se asculta la volum maxim, pe boxe de calitate cu multi basi si inalte. Altfel e o frectie).

Muzica clasica e surogatul meu de picnic la iarba verde, nu ma duc de multe ori la picnicuri, doar cateodata.

 

{Definitely Spam?}

Din cele aproximativ 200 de emailuri pe care le primesc pe zi la serviciu, 90% sunt spamuri. Unele m-au distrat un timp, chiar am inceput o colectie de sinonime englezesti pentru “cock”, unele fiind cu adevarat artistice si clar rezultatul unui brainstorming sustinut.

Oricum, stergerea manuala lua foarte mult timp, asa ca dupa ce m-am plictisit am instalat un Junk filter, ba chiar mi-am facut niste butoane speciale care trimit expeditorul pe vecie direct la gunoi. Merge excelent. Filtrul il mai ajustez cand n-am ce face, mai salvez cate o oaie alba ratacita si o trec in Safe Senders list.

De fapt, daca stai sa te uiti mai bine, spamul pe email nu e un fenomen izolat, ci doar  varful vizibil al problemei, il recunosti poate doar  fiindca il vezi scris, negru pe alb. Exista evident reclamele, dar sunt si spamuri mai insidioase, unele pozeaza in emisiuni de divertisment si in dezbateri la TV sau chiar in stiri, in articole in ziare si pe bloguri.  Exista chiar oameni-spam, cei care isi inchipuie ca tot spamul cu care sunt bombardati reprezinta viata reala si ironic ajung in ultima instanta sa-si spameze semenii, punand umarul la sustinerea singurului adevar.

Macar astea sunt spamuri cu intentie, vor sa-ti vanda  sau macar sa-ti imprime subliminal ceva: o tigaie, o crema, o optiune politica, o persoana – sau propria persoana. Poti discerne un scop, daca te uiti atent chiar si un mecanism, ti se par logice, uneori chiar simpatice in  transparenta lor. Poate incepi o colectie a celor mai interesante, daca te plictisesti  e simplu, trebuie doar sa apesi un buton si dispar.

Dar mai sunt si alea ciudate: un titlu indescifrabil, iar in corpul mesajului o insiruire de cuvinte fara sens. Asta este spamul care nu pozeaza in altceva, spamul in cea mai pura forma, poate niciodata atins de un creier, ci doar o ragaiala a unui server suprasolicitat – spamul suprem, o fereastra catre haos. Intr-un moment de luciditate, vezi o lume de actiuni incomprehensibile si de oameni pure-spam, o lume care nu se vede decat pe sine, complet lipsita de empatie. Apoi ti se face frica si simti ca trebuie sa setezi junk options pe High.